Pescuit in Delta – 8 zile 7 nopti

Pozitia deosebita a locurilor de pescuit(centrul Deltei – iti ofera posibilitatea ca in maxim o ora sa ajungi in orice loc pe care doresti sa-l vizitezi din Delta Dunarii), este recomandata atat pentru pescari si vanatori, cat si pentru cei dornici de aventura si relaxare, pentru cei care doresc sa se bucure de frumusetile Deltei Dunarii – unicat in Europa si lume.
Zilnic sunt organizate excursii pe lacuri si canale, pentru a admira pasarile – pelicani, egrete, cormorani, starci, flora si fauna Deltei, pentru a vizita padurea Letea sau grindurile de la Caraorman, Sulina-cel mai indepartat punct estic al Europei, vechiul Porto Franco, orasul aventurierilor si al piratilor, dar si gurile de varsare ale Dunarii in Marea Neagra.
Puteti sa va inchiriati o ambarcatiune cu conducator doar pentru dumneavoastra si sa vizitati locuri virgine din Delta, sa faceti o excursie romantica in doi – la Apus sau sa aveti parte de partida de pescuit a vietii. Pe toata durata vacantei te va insoti gustul de bors pescaresc al aventurii. Concursurile de pescuit, piscina incalzita sau petrecerile tematice (inclusiv petrecere cu spuma la piscina), Claca pescareasca sau plimbarile cu SUP-ul sau caiacele vor anima sejurul dumneavoastra.

Danube Delta Resort Delta Dunarii

DANUBE DELTA RESORT
Crisan

Pescuit in inima Deltei

Program: 7 nopti / 8 zile

Loc in Dubla: 333 € / persoana

Single: 508 € / persoana

Al 3-lea adult: 199 € / persoana

Al 4-lea adult: 199 € / persoana

CERE OFERTA

Hotel Plutitor Gociman

GG GOCIMAN
Crisan – Hotel Plutitor

Pescuit in inima Deltei

Program: 7 nopti / 8 zile

Loc in Dubla: 259 € / persoana

Single: 368 € / persoana

Al 3-lea adult: 198 € / persoana

Al 4-lea adult: x

CERE OFERTA

VILA IRINA
Crisan

Pescuit in inima Deltei

Program: 7 nopti / 8 zile

Loc in Dubla: 124 € / persoana

Single: 254 € / persoana

Al 3-lea adult: 100 € / persoana

Al 4-lea adult: 80 € / persoana

CERE OFERTA

Vila Maria

VILA MARIO
Crisan

Pescuit in inima Deltei

Program: 7 nopti / 8 zile

Loc in Dubla: 333 € / persoana

Single: 508 € / persoana

Al 3-lea adult: 269 € / persoana

Al 4-lea adult: x

CERE OFERTA

Pensiunea Eden

PENSIUNEA EDEN
Crisan

Pescuit in inima Deltei

Program: 7 nopti / 8 zile

Loc in Dubla: 318 € / persoana

Single: 409 € / persoana

Al 3-lea adult: 269 € / persoana

Al 4-lea adult: x

CERE OFERTA

PENSIUNEA OPRISAN
Crisan

Pescuit in inima Deltei

Program: 7 nopti / 8 zile

Loc in Dubla: 309 € / persoana

Single: 394 € / persoana

Al 3-lea adult: 282 € / persoana

Al 4-lea adult: 212 € / persoana

CERE OFERTA

Case de la Gura Portitei in Delta Dunarii

GOSPODARII LOCALE
Crisan

Pescuit in inima Deltei

Program: 7 nopti / 8 zile

Loc in Dubla: 259 € / persoana

Single: 393 € / persoana

Al 3-lea adult: 170 € / persoana

Al 4-lea adult: x

CERE OFERTA

PENSIUNEA OBRETIN
Mila 23

Pescuit in inima Deltei

Program: 7 nopti / 8 zile

Loc in Dubla: 370 € / persoana

Single: 545 € / persoana

Al 3-lea adult: 342 € / persoana

Al 4-lea adult: x

CERE OFERTA

CASA ERIC
Mila 23

Pescuit in inima Deltei

Program: 7 nopti / 8 zile

Loc in Dubla: 209 € / persoana

Single: 328 € / persoana

Al 3-lea adult: x

Al 4-lea adult: x

CERE OFERTA

Perioadele optime pentru pescuit si cele mai bune momeli pentru fiecare specie de peste in parte
Specie Perioada optima
pentru pescuit
Momeli recomandate
Stiuca
Stiuca in Delta
Lunile februarie-martie si
octombrie-noiembrie
Lingurita oscilanta, lingurita rotativa, voblere sau peste viu.
Afla mai multe despre pescuit la stiuca
Somn
Somn in Delta
Vara (cu precadere in luna iulie),
septembrie, octombrie si noiembrie
Coropisnite, buchet de rame negre, lipitori, tipari sau viermusi.
Se recomanda nadirea anticipata a locului de pescut.
Crap
Crap in Delta
Lunile septembrie – octombrie Mamaliga, boabe de porumb, rame rosii, viermusi.
Se recomanda nadirea anticipata a locului de pescut.
Afla mai multe despre pescuit la crap
Salau
Salau in Delta
Intregul sezon de pescuit, mai ales toamna. Peste viu (tipar), bucatele de peste, twister sau lingurite rotative.
Afla mai multe despre pescuit la salau
Caras
Caras in Delta
Lunile iunie – octombrie Rame rosii, scoici, viermusi, mamaliga sau paine.
Caracuda
Caracuda in Delta
Lunile iunie – octombrie Rame, cocolosi de paine, viermusi sau mamaliga.
Avat
Avat in Delta
Intregul sezon de pescuit, mai ales toamna. Lingurite oscilante mici si rotative, twister sau pestisori.
Biban
Biban in Delta
Tot timpul anului, exceptand perioada de prohibitie, iar periodele favorabile sunt lunile de toamna.
Este foarte activ si iarna.
Rame negre, lingurite rotative, pestisori, lipitori, twister, bucati de peste sau broscute.
Rosioara
Rosioara in Delta
Lunile iunie – octombrie Rame, cocolosi de paine, viermusi sau mamaliga.
Platica
Platica in Delta
Lunile iunie – octombrie Rame, cocolosi de paine, viermusi sau mamaliga.
Linul
linul in Delta
Lunile iunie – octombrie Rame, cocolosi de paine, viermusi sau scoici.

Oferte in Delta cu Tichete de Vacanta